Casa în care muzica nu se oprea niciodată
Pentru mulți dintre cei care l-au cunoscut, casa lui Silviu era mai mult decât o locuință. Era un refugiu, un studio improvizat, o sală de repetiții, o școală și, uneori, un loc în care timpul părea că se oprește în loc.
Pereții erau acoperiți de instrumente, iar în jurul lui se aflau aproape întotdeauna prieteni, colegi și tineri muzicieni veniți cu speranța că vor mai învăța ceva.
Paradoxal, Silviu nu se purta niciodată ca un profesor, deși era, fără îndoială, unul dintre cei mai buni. Nu vorbea despre greșeli și nu îi făcea niciodată pe ceilalți să se simtă nepregătiți. Din contră, avea darul de a le insufla încredere și de a-i face să creadă că pot merge mai departe.
Spunea adesea că nicio notă nu este greșită și că orice sunet își poate găsi locul potrivit, dacă este așezat acolo unde trebuie.
„Nimic nu-i greșit. Orice notă e în gamă. Dacă nu a sunat bine, înseamnă doar că trebuie reașezată mai bine.”
Acesta nu era doar felul în care îi învăța pe ceilalți, ci și felul în care își trăia propria viață.
Avea o capacitate extraordinară de a deschide porțile creativității celor din jur și de a scoate la lumină lucruri pe care oamenii nici măcar nu știau că le poartă în ei. Nu încerca să formeze discipoli și nici nu căuta admiratori. Pur și simplu îi ajuta pe oameni să își descopere propria voce.
De aceea, nimeni nu se simțea vreodată un simplu elev în preajma lui. Discuțiile nu începeau cu explicații complicate, ci cu o propoziție simplă, pe care mulți și-o amintesc și astăzi:
„Descoperim lucruri pe care încă nu le știm.”
Omul care vorbea prin muzică
Silviu era fascinat de toate genurile muzicale. Rockul, bluesul, jazzul și muzica de teatru se împleteau firesc în universul său, iar această libertate de a explora se regăsea în fiecare interpretare.
Avea un talent aproape inexplicabil de a se adapta. Putea urca pe scenă alături de muzicieni pe care îi întâlnea pentru prima dată, iar după numai câteva clipe aveai impresia că făcuseră muzică împreună o viață întreagă.
Mai mult decât atât, melodiile păreau să capete o nouă culoare atunci când treceau prin mâinile sale. Totul devenea mai fluid, mai expresiv și mai bogat în nuanțe.
Cei care au cântat alături de el își amintesc și astăzi aceeași senzație: totul suna curat, firesc și incredibil de cursiv si cremos. Nu era vorba doar despre tehnică, deși o stăpânea desăvârșit, ci despre ceva mult mai greu de definit.
„Avea o capacitate extraordinară de a-ți povesti totul fără să pronunțe niciun cuvânt.”Cristian Nicolau
Pentru cei care îl cunoșteau, aceste cuvinte nu reprezentau doar o metaforă. Comunicarea cu el părea, uneori, aproape telepatică. Reușea să exprime idei, emoții și sentimente fără să vorbească, lăsând instrumentul să spună povestea în locul lui.
Cei care nu au trăit niciodată această experiență ar putea găsi cu greu o explicație. Era ca și cum Silviu reușea să se conecteze la o frecvență accesibilă numai celor care aveau răbdarea să asculte cu adevărat. Astăzi, în epoca tehnologiei, am putea compara acest lucru cu o conexiune fără fir între oameni, însă, în cazul lui, legătura nu se realiza prin unde radio, ci prin sensibilitate, intuiție și muzică.
Scena, luminile și drumul către Avantgarde
Ani la rând, Silviu Matală a fost unul dintre instrumentiștii formației Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați, perioadă în care și-a consolidat reputația de muzician complet, capabil să treacă fără efort de la un stil la altul și să se adapteze oricărei situații.
În același timp, a colaborat cu numeroși artiști din România și din străinătate, împărtășind cu generozitate experiența acumulată de-a lungul anilor.
La începutul anilor 2000, drumul său avea să se întâlnească cu cel al formației Avantgarde, alături de Andrei, Răzvan, Laurențiu „Lulu” Satnoianu și Dan.
Împreună au construit unul dintre cele mai frumoase proiecte muzicale pe care le-a cunoscut Galațiul în acea perioadă.
Formația a câștigat trofeul Festivalului Mamaia, la secțiunea „Creație”, cu piesa „Alina visează”.
În 2003, formația a câștigat trofeul Festivalului Mamaia, la secțiunea „Creație”, cu piesa „Alina visează”, iar un an mai târziu și-a lansat albumul de debut și a început să urce pe scene din întreaga țară.
Coperta albumului „Alina visează”
Frontul și spatele albumului de debut al formației Avantgarde, lansat după succesul piesei „Alina visează”.
Un alt moment care îl păstrează pe Silviu aproape de public este videoclipul piesei „Am fost Nebun”, în care acesta poate fi văzut alături de formația Avantgarde.
În spatele succesului se aflau însă sute de ore de muncă, prietenie, încredere și pasiunea unor oameni care credeau în muzică înainte de toate.
Omul din spatele muzicianului
Dincolo de scenă, Silviu era un om profund atașat de familie. A fost căsătorit cu una dintre cele mai admirate prezențe feminine din Galați, o femeie elegantă, discretă și modestă, alături de care și-a construit o viață frumoasă și liniștită.
Nașterea fiului său a reprezentat una dintre cele mai mari bucurii pe care le-a trăit vreodată, iar cei care l-au cunoscut își amintesc și astăzi dragostea și mândria cu care vorbea despre el.
În aceeași măsură în care era un artist desăvârșit, Silviu era și un prieten extraordinar. Nu încerca să impresioneze, nu căuta recunoaștere și nu vorbea niciodată despre propriile merite. Își urma drumul cu o modestie atât de firească, încât mulți dintre cei care îl admirau aveau nevoie de ani întregi pentru a înțelege cât de mare era, de fapt, omul din fața lor.
Ultimul acord
În ultimii ani ai vieții, Silviu a trecut prin numeroase intervenții medicale și a purtat o luptă grea cu boala, încercând să îi țină efectele sub control și continuând să își păstreze aceeași putere de a merge înainte.
În ianuarie 2010, Galațiul a pierdut un muzician excepțional. Prietenii au pierdut un om drag, familia a pierdut un soț și un tată, iar generații întregi de artiști au pierdut un model.
Cu toate acestea, povestea lui nu s-a încheiat atunci.
Pentru că, uneori, muzica nu se termină odată cu ultimul acord.
Ea continuă să trăiască în oamenii pe care i-a schimbat.
Iar în Galați există și astăzi mulți oameni care, atunci când pun mâna pe un instrument și caută nota potrivită, își amintesc de cuvintele lui Silviu Matală, omul pe care toată lumea l-a cunoscut și l-a iubit sub numele de Greierașu'.